Nutriție

Show_548x328_photo
Nutriție

Cei mai importanţi 10 antioxidanţi

de Lydia Papaevanggelou

Mulţi experţi recomandă: "Mâncaţi broccoli împotriva cancerului, struguri pentru o piele sănătoasa și pentru reducerea ridurilor, și ceai verde pentru sănătate şi bunăstare." Ce au toate aceste alimente în comun şi de ce ne fac bine? "Conţin antioxidanţi!". Fără antioxidanţi nu ar exista viaţă deoarece corpul nostru produce, dar în acelaşi timp este şi bombardat de aşa-numiţii radicali liberi, care exercită efecte nocive şi care sunt neutralizaţi, cu mai mult sau mai puţin succes, de către antioxidanţi.
Ce sunt antioxidanţii? La întrebările noastre cu privire la aceste substanţe, ne răspunde dieteticianul - nutriţionist doamna Zoi Giannakaki.
"Este vorba de compuşi chimici care se găsesc în compoziţia alimentelor de origine vegetală. Aceştia protejează proteinele slabe şi lipidele din membranele celulare, neutralizează efectele oxidării, legând şi neutralizând radicalii liberi, transformându-i în substanţe non-toxice şi inofensive pentru organismul uman", explică doamna Giannakaki. Legumele şi fructele intens colorate sunt bogate în antioxidanţi, cărora, de obicei, li se datorează şi culoarea. Consumaţi, prin urmare, feluri de mâncare "colorate"!
"Se ştie că epoca noastră este caracterizată de apariţia unui număr mare de factori agravanţi pentru sănătate. Poluarea atmosferică, alimentaţia săracă, stresul şi fumatul sunt responsabile pentru un procent semnificativ de boli. Există însă un factor care reuneşte toate cauzele ce dăunează grav sănătăţii - prin efectul deosebit de nociv asupra celulelor corpului uman perceput de atomi sau molecule şi anume "radicalii liberi". Mai precis, atunci când un radical liber afectează o celulă, intră în căile metabolice şi poate provoca leziuni ireversibile prin crearea aşa-numitului stres oxidativ. Pe termen lung  această disfuncţie - în cazul în care mecanismele oxidative sunt depăşite de mecanismele corespunzătoare antioxidative - poate provoca boli cardiovasculare şi ale pielii, îmbătrânirea prematură a pielii dar şi apariţia diferitelor tipuri de cancer", ne spune experta.

Antidotul
Substanţele antioxidante sunt necesare în dieta noastră zilnică deoarece combat şi limitează reacţiile de oxidare care pot determina în organism diferite probleme de sănătate. Antioxidanţii contribuie împotriva îmbătrânirii precoce şi combat diferite boli, iar în plus conferă sănătate şi longevitate. Prin urmare acesta este motivul pentru care nu trece o zi fără să citim sau să auzim despre proprietăţile lor miraculoase.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Boston au determinat pentru fiecare aliment o cantitate de unităţi (unitatea Orac) pentru a măsura capacitatea antioxidantă. Experţii susţin că toată lumea ar trebui sa ia zilnic de la 3300 până la 4500 unităţi Orac, pentru a crea un scut împotriva oxidării.
"Într-o proporție foarte mare, antioxidanții se găsesc în produsele alimentare și băuturile consumate zilnic, foarte răspândite", ne arată doamna Giannakaki, subliniind că "vitaminele cum ar fi C, E, beta-carotenul şi carotenoizii, seleniul, polifenolii sau componentele polifenolice (inclusiv substanţele flavonoide, catehine, taninuri, etc.), licopenul şi coenzima Q10 sunt cei mai puternici antioxidanţi naturali. Proprietăţi antioxidante prezintă, de asemenea, substanţe similare din punct de vedere structural cu vitamina E, numite tocotrienoli, conţinute, printre altele, în ovăz".

Cum anume acţionează?

  • Protejează membranele celulare: Această acţiune se referă în principal la vitamina E şi beta-caroten.
  • Au acţiune cardioprotectoare: Măresc rezistenţa vaselor de sânge, reduc factorii inflamatori, împiedică oxidarea colesterolului LDL si contribuie la reglarea tensiunii arteriale
  • Reduc semnificativ riscul de accident vascular cerebral: studiile arată că vitamina C poate acţiona benefic pentru pacienţii care au fost fumători cronici, au avut hipercolesterolemie sau boli cardiovasculare.
  • Au acţiune anti-cancerigenă: blochează sau împiedică aderarea enzimelor periculoase la ţesuturi, inactivează agenţii cancerigeni şi încetinesc mecanismele cancerigene.
  • Îmbunătăţesc capacitatea mentală şi starea psihică, protejând neurotransmiţătorii împotriva oxidării şi stimulează o mai bună microcirculație la nivel cerebral.
  • Menţin elasticitatea pielii şi o protejează de îmbătrânirea prematură, limitând descompunerea colagenului.
  • Protejează oasele şi articulaţiile, reduce umflarea acestora, inflamaţiile și leziunile degenerative.
  • Stimulează vederea.
  • Au acţiune antialergică. Studiile au arătat că vitaminele antioxidante A, E şi C şi acizii graşi polinesaturaţi omega-3 contribuie la prevenirea sau la reducerea simptomelor de astm, dermatită atopică şi eczeme.
  • Menţin depozitele altor elemente nutritive esenţiale din organism, prevenind distrugerea lor iar în unele cazuri stimulează acțiunea acestora.

Top 10 antioxidanţi

  1. Toate citricele sunt o sursă excelentă de vitamina C, care este unul dintre cei mai importanţi antioxidanți.
  2. Condimentele cum ar fi cuişoarele şi praful de scorţişoară conţin o multitudine de antioxidanţi.
  3. Prunele uscate în special dar şi cele proaspete îşi datorează  capacitatea lor antioxidantă fenolilor pe care îi conţin, şi se numără printre antioxidanţii importanţi.
  4. Roşiile noastre îndrăgite sunt alimentul cu cel mai ridicat  conţinut în licopen.
  5. Broccoli, ca sursa bună de vitamina C, antociani şi fenoli, se numără printre alimentele cele mai valoroase în ceea ce privește capacitatea antioxidativă.
  6. Ceaiul verde, prin conținutul  în polifenoli, reprezintă o alegere bună pentru o băutură. Mai mult decât atât, valoarea sa calorică este neglijabilă.
  7. Măslinele şi uleiul de măsline sunt principalii reprezentanţi ai alimentelor bogate în vitamina E, unul dintre cei mai importanţi antioxidanţi.
  8. Sardelele, în afară de acizii graşi omega-3 pe care îi conţin, reprezintă o bună sursă de coenzima Q10.
  9. Vinul roşu conţine flavonoide și fenoli.
  10. Toate fructele de mare sunt surse importante de seleniu.

 

 

 

who is who

Zoi Giannakaki
Dietetician-Nutriţionist
e-mail: zoigian@hotmail.com

 

  • Subiecte relative