Copii

Show_dad_daughter_app
Copii

Părinți buni: există o cheie a succesului?

de Nektaria Karakosta

Visul și scopul fiecărui cuplu ce are un copil este să devină părinți buni. În mod sigur, rolul de părinte este cel mai semnificativ și mai complicat din viața noastră! Există însă o „cheie a succesului”? Există o definiție și o descriere general valabile ale unui părinte bun?
Este cu siguranță cel mai dificil și solicitant rol pe care va trebui să îl îndepliniți, dacă nu vă aflați deja în această situație! Majoritatea părinților se îngrijorează cu privire la greșelile pe care le pot face pe măsură ce își cresc copiii; greșeli care ar putea avea consecințe semnificative asupra acestora. De multe ori, acționează instinctiv. Doresc să fie perfecți, însă nu sunt întotdeauna siguri că fac totul corect.
Primul și cel mai important pas este acela de a demonta mitul părintelui perfect, pentru că acesta pur și simplu nu există. Experții clarifică: „nu există nicio rețetă și nicio regulă care să definească modul în care să fii părinte. Din momentul în care se naște un copil, începe deopotrivă și „educația” cuplului în acest unic rol. O educație pentru care este imposibil ca o persoană să se pregătească dinainte. Este un drum anevoios, ce presupune investigație, experimentare, observație, încercare și greșeli.
Părintele trebuie să decidă, aleagă și să acționeze așa cum consideră necesar pentru a-și crește copilul. Conform studiilor realizate, cu cât părinții reușesc să își controleze mai repede fricile și insecuritățile, cu atât aceștia devin mai capabili în ceea ce privește obligațiile lor de părinți, iar copiii au mai multe beneficii. Părintele trebuie să ajute copilul să devină o persoană matură liberă și independentă, să își dezvolte talente și interese și să înțeleagă sensul vieții, pentru a putea să își aleagă o cale ce îi va permite să fie fericit și împlinit

Cooperare
Cooperarea dintre părinți este foarte importantă. Comportamentul de tipul „Mama nu ne lasă să bem Cola, dar tata ne dă câteodată pe furiș, când mama nu este atentă!”, când un părinte încearcă să reziste propriilor slăbiciuni și celălalt este „salvatorul”, trebuie evitat. Nu este nimic mai rău decât un părinte ce subminează autoritatea celuilalt, pentru a părea mai flexibil și, prin urmare, mai îndrăgit!
Este de asemenea foarte important ca părintele să poată spune „nu”. Pentru mulți părinți, este dificil să stabilească limite clare cu privire la comportamentul copiilor. Acest lucru se întâmplă deoarece, în multe cazuri, ei înșiși au crescut sub supravegherea strictă și sub amenințarea pedepselor părinților sau educatorilor. Prin urmare, din teama de a-i face pe proprii lor copii să se simtă la fel, le este dificil să spună „nu”. De asemenea, aceștia consideră că spunând „da” mai des, copiii îi vor iubi mai mult.
Experții remarcă însă faptul că este aproape dezastruos pentru un copil să crească într-un mediu în care nu există limite. În aceste cazuri, copilul consideră că nu se poate baza pe părinți pentru siguranță și protecție.
În orice caz, este important, desigur, să îi explicați copilului de ce îi interzicem anumite lucruri, sau de ce îndepărtăm un privilegiu. Utilizând doar comenzi imperative, critică, ironie sau exercitând violență fizică sau psihică, psihologii consideră că este afectată dezvoltarea normală a copilului.

„Părintele ideal”
Contrar opiniilor unor părinți, „părintele ideal” nu este acela care spune mereu „da” sau acela ce cumpără în continuu cadouri și îi îndeplinește copilului toate dorințele. „Părintele ideal” este uman, simplu și real. Se enervează, țipă, râde, se plictisește, se emoționează, face greșeli, oferă îmbrățișări, are regrete, plânge,  vorbește despre sentimentele sale, își cere iertare…

În mod particular, „ideal” este părintele care:

  • Știe când să spună „nu”. Atunci când un părinte spune „nu”, acesta învață copilul despre abilitatea de a se simți în siguranță, despre impulsionare și limite.
  • Înțelege faptul că este principalul responsabil pentru formarea personalității copilului.
  • Ia în considerare cu seriozitate nevoia copilului de a fi în contact cu el. Stilul de viață modern și dificultățile economice cu care se confruntă majoritatea părinților nu le permit să petreacă timp de calitate cu copiii. Cu toate acestea, copilul are nevoie de părinții săi, și într-o încercare de a le atrage atenția, poate începe să se comporte în mod necorespunzător (spre exemplu aruncă jucării cu putere în mod ostentativ). În aceste cazuri, este foarte ușor ca părinții să cadă în capcana de a pedepsi acești copii, în loc să le ofere lucrul de care aceștia au cu adevărat nevoie, adică o parte din timpul și afecțiunea lor.
  • Nu critică în mod constant copilul. Acesta trebuie să audă și laude din partea părinților, nu doar comentarii legate de unde anume greșește. Părinții trebuie să fie capabili să recunoască micile succese ale copiilor lor, spunându-le „bravo” sau cât de bine s-au descurcat.
  • Este de nădejde. Este esențial ca promisiunile să fie conforme cu acțiunile. Nu este posibil ca un părinte să se aștepte de la copil ca acesta să nu mintă, când spre exemplu părintele minte câteodată. Un părinte de încredere își respectă promisiunile, atât în situații bune cât și în situații mai puțin fericite. Nu vehiculează amenințări doar pentru a speria copilului, ci duce la bun sfârșit ceea ce promite, deoarece știe că ulterior trebuie să respecte aceste promisiuni. Acest lucru îl face de încredere pe termen lung.
  • Stabilește limite. Copiii învață despre lume și își organizează viețile mai întâi prin relația cu părinții lor. Unui părinte nu trebuie să îi fie frică de faptul că va fi considerat un părinte „rău” dacă stabilește limite; din contră, în viitor va fi mândru, privindu-și copiii ajunși adulți capabili să depășească încercările vieții în cea mai eficientă manieră. Ideea că părinți trebuie să fie plăcuți și de prietenii copiilor lor este din nefericire o mare capcană, ce nu încurajează dezvoltarea respectului copilului pentru părinții săi.
  • Își cunoaște copilul și îl iubește pentru cine este, nu pentru ce el (sau societatea) ar vrea ca el să fie!
  • Știe cum să ierte. Copiii fac greșeli. Un părinte care știe cum să ierte va folosi greșelile copiilor pentru a-i învăța ceva, fără a rămâne prins în propria sa nemulțumire.
  • Ascultă. Este foarte important ca fiecare părinte să găsească timpul necesar ca să asculte ceea ce copilul are de spus. Despre prietenii, hobby-urile, ideile și visele acestuia, sau alte domenii de interes pentru copil.
  • Creează amintiri frumoase împreună: o plimbare pe plajă, citirea unei anumite cărți, un film la cinematograf sau o vizită la un muzeu. Timpul de calitate nu costă întotdeauna bani. Este un timp în care părintele are oportunitatea să formeze o legătură cu copilul său.
  • Știe când și cum să fie răbdător.
  • Știe cum să evalueze și să accepte răspunderea. Nimeni nu este fără greșeală. Este important, prin urmare, pentru relația pe care un părinte o dezvoltă cu copilul, ca acesta să își recunoască greșelile și să își ceară iertare atunci când este necesar. Nu își va pierde puterea sau farmecul dacă își recunoaște cu sinceritate greșelile și își asumă răspunderea pentru acestea. Poate să nu fie plăcut sau ușor, însă este pentru binele tuturor. Astfel, depășește situații neplăcute ce pot escala, iar copiii învață faptul că facem cu toții greșeli, realizând cât de important este ca o persoană să le recunoască și să își ceară iertare pentru ele.
  • Își arată dragostea prin cuvinte și acțiuni, nu beneficii materiale.
  • Este un model. Copiii trebuie să aibă modele la care să aspire și pe care să le admire.
  • Consideră că propriul copil este capabil să ia decizii și îi oferă acestuia posibilitatea de a alege, încurajând acest lucru. Astfel, copilul dobândește încredere de sine, încearcă, contribuie, cooperează.
  • Încurajează autonomia și independența. Protecția în exces poate dăuna copilului, nepermițându-i să își dezvolte aptitudinile necesare pentru a aborda anumite situații pe cont propriu.
  • Își arată preocuparea pentru interesele copilului. Dacă, spre exemplu, copilul iubește muzica, părintele poate cumpăra o chitară și urmări copilul atunci când cântă, sau îl poate întreba despre muzica și cântecele sale preferate.
  • La perioada pubertății, părintele trebuie să acorde sprijinul moral necesar copilului și să stabilească limite și reguli corespunzătoare, fără a „ataca” copilul sau a claca sub tensiunea existentă. Dacă părintele nu răspunde, pe măsură ce adolescentul crește, ar putea considera dificilă depășirea dezamăgirilor și eșecurilor.

Dezvoltarea personală a părintelui este importantă
Este important pentru un tată sau o mamă să nu se limiteze la rolul de părinte, ci să se asigure în același timp de dezvoltarea personală proprie. Iată câteva dintre caracteristicile de care un părinte bun ar trebui să dispună:

  • Un nivel bun de autocunoaștere. O personalitate matură și sănătoasă reprezintă fundamentul pregătirii și stabilității emoționale ale unei persoane, pentru a-și putea asuma rolul de părinte.”
  • Împlinire. Persoana și-a îndeplinit nevoile și ambițiile sale fundamentale. Este împăcată cu alegerile și cu viața sa, fapt pentru care nu este în pericol de a încerca să se împlinească personal prin intermediul copilului.
  • Preocuparea pentru studiu. Se asigură că învață, consultă, citește și în general acționează într-o manieră ce îl ajută la dezvoltarea personală.
  • Iubește viața. Iubește și se bucură de viață fără a se neglija și nu își încarcă copilul cu vină, prin afirmații de tipul „îmi ești dator pentru că am sacrificat lucruri pentru tine”.